Continuam seria de interviuri cu femei care ma inspira, care sustin dezvoltarea personala la feminin si fac ceva seminificativ pentru societate. Imi doresc sa va ofer si voua cat mai multe exemple „ca se poate” sa traiesti frumos si echilibrat, sa traiesti conform propriilor tale valori si sa iti gasesti succesul in interiorul tau, nu in ceea ce spune lumea.
Azi este despre Gabriela Maalouf, psihoterapeut, consilier școlar este primul practician NLP din Romania care s-a specializat in programare neurolingvistica pentru copii si parinti, in Marea Britanie. Imbinand omul si specialistul, Gabriela a creat o serie de ateliere atat de dezvoltare personala, cat si profesionala pentru a-i ajuta pe cei ce vor sa isi atinga potentialul maxim. Te invit sa o descoperi in acest interviu cu sens:
Daniela Irimia: Cine ești, câți ani ani, cu ce te ocupi (pentru cine nu te cunoaște încă)
Gabriela Maalouf: În practica mea profesională, întrebarea ” Cine ești?” este una dintre cele mai grele. În interiorul meu, sunt un om bun cu mine însumi, pentru a putea fi bună și cu cei din jurul meu. Am 36 de ani si ultimii 29 de ani mi i-am petrecut studiind. Din clasa întâi și până acum nu m-am mai oprit. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au insuflat dragostea pentru cunoaștere. O zicală spune că ” mintea nu este un vas ce trebuie umplut, ci un foc ce ar fi bine să fie pornit.” Mi-am terminat formarea ca psihoterapeut, dar sunt încă în plină formare profesională, ocupându-mă momentan de doctoratul în psihologie. Prima mea meserie este cea de specialist în Orientul Mijlociu și traducător de limbă araba, dar este o poveste atât de lungă și palpitantă, plină de aventuri exotice.
Ce îți place cel mai mult la tine și la meseria ta?
Îmi place că pot să ascult, fără să intervin și asta aduce multă alinare oamenilor. Cu toate că am și activitate individuală de cabinet, mai mereu aleg terapiile de grup, atelierele și conferințele. Sunt o persoană extrem de dinamică și îmi place să fiu mereu în mijlocul oamenilor. Procesele de grup sunt foarte vindecătoare și iubesc să văd și să simt această energie.
Și ce îți place cel mai puțin. Care sunt provocările personale și profesionale prin care treci acum?
Nu cred că am lucruri pe care le-aș putea eticheta că sunt atât de neplăcute. Iau orice impediment ca pe o oportunitate de creștere, de dezvoltare personală. Când sunt pusă în fața unei provocări mă gândesc mereu cum să o gestionez în mod proactiv. Om fiind, nu îmi iese mereu și e nevoie să îmi descarc energia stârnită, de tristețe sau furie. Dar și acestea sunt tot oportunități de învățare, pentru mine. Doar experimentând și punând în practică, învățăm cum să ne descărcăm, gestionăm emoțiile.
Ce înțelegi tu prin dezvoltare personală?
Dezvoltarea personală este, cred eu, echilibrarea dintre creșterea fizică și cea emoțională. Dacă prima este spontană, dezvoltarea emoțională ia naștere doar prin intermediul relaționării. Cu cât suntem în relații ce conduc către creștere cu atât și emoționalul nostru se echilibrează și se dezvoltă. Din păcate, nu toți am avut ocazia să creștem emotional în tandem cu dezvoltarea noastră fizică, fiind opriți de relațiile mai puțin bune în care ne-am aflat. Mici fiind nu am știut să ne protejăm, așa că am ajuns adulți cu nevoia stringentă de a crește și emotional.
Cum definești Femeia Independentă?
O să încep prin a integra termenul de independență în paradigma interdependenței. Se pare că noi toți, de la planeta pe care trăim, elementele din natură, din care facem și noi parte, trăim în stare de interdependență. Nu există ( sau poate foarte rare) forme de existență care să trăiască independent. Avem nevoie de hrană atât fizică, cât și spirituală pentru a trăi, așa cum avem nevoie de aer și lumină. Realitatea ne arată că tocmai interdependența dintre elemente este cea care susține continuitatea existenței. Cei mai înalți pomi din lume sunt pomii de sequoia, datorită sinergiei rădăcinilor. Păsările zboară în V pentru că doar această formație le poate propulsa pe distanțe mai lungi, mai repede. Metalele în aliaj au mult mai rezistente. Doar că pentru a ajunge la interdependență e musai să învățăm dependența sănătoasă și independența. Dependența sănătoasă este aceea a copilului mic care nu poate să-și satisfacă toate nevoile fără ajutorul celui care are grijă de el. Dacă acestea nu sunt satisfăcute în timp util, putem rămâne în stare de dependență nesănătoase și în formă noastră de adult. Independența este autonomia pe care ne-o dobândim de-alungul vieții și cea care ne crește stima de sine. Doar din forma de independență îi putem ajuta pe cei care sunt în starea de dependență sănătoasă, închizând cercul interdependenței. Așadar, femeia independentă este femeia care a făcut pace cu ea, cu trăirile ei, care își asumă autonomia și puterea de a ajuta pe cei în nevoie.
Dacă te-ai caracteriza printr-un singur cuvânt, acela ar fi ……
Femeie, cu tot ce presupune asta…
Îți este teamă de …..
Ceea ce nu pot controla, cum ar fi dezastre naturale sau întâmplări nefericite ale apropiaților. Sunt în plin proces de acceptare a acestor frici. Pentru că frica este parte din noi și ar fi bine să ne împrietenim cu ea. Toate emoțiile noastre sunt parte din noi și dacă vrem să le eliminăm, ele vor iesi vulcanic la suprafață. Procesul este similar cu cel al rănilor fizice. Dacă peste o rană pui direct un plasture, fără să dezinfectezi, rana va face infecție. La fel se intâmplă și cu emoțiile, dacă nu le acceptăm și le acoperim cu altceva (de obicei, mâncare). Ele coc și coc până explodează, de cele mai multe ori, în prezența celor dragi, pe care este posibil să îi rănim, în acest mod.
Unde te vezi peste 5 ani? Cu alte cuvinte, ce obiective ai pentru viitor
Am atâtea planuri că nu știu cu ce să încep. Profesional, las lucrurile să crească organic, ca până acum. Personal, voi continua procesul meu de a fi bine cu mine, pentru a fi bine și cu ceilalți.
Multumesc Manuela! Esti o sursa de inspiratie pentru multe femei si ma bucur ca ai acceptat invitatia mea!
Eu sunt Daniela Irimia, trainer pentru dezvoltare personala, fondatoarea proiectului FemeiaIndependenta.ro . Lasa-mi un comentariu daca ti-a placut acest interviu si cu cine ai mai vrea sa fac interviuri cu sens.
PS: Aboneaza-te la newsletter pentru a citi si alte articole utile. In plus poti descarca GRATUIT E-book-ul „10 pasi pana la a fi o Femeie Independenta”
[mc4wp_form id=”113″]