Zilele acestea din iunie mi-am luat câteva ore de liniște pe terasă, sub un tei, cu o cafea bună și agenda cu stiloul….
A trecut jumătate din an, mă simt deja obosită psihic și cum urmează primele doua săptămâni de vacanță de vară am simțit nevoia să fac o retrospectiva a primelor șase luni din 2022.
Probabil știi deja despre bine că am obiceiul de a scrie în agenda obiectivele mari, misiunea și valorile, intențiile și dorințele pe care le am an de an.
Analiza de la jumătatea anului este ceva mai nou adoptată deși fac luna de luna raport de activitate și bilanțul financiar . Ei bine, ce am făcut anul acesta a fost un proces serios de auto-coaching. Deși lucrez constant cu un coach pentru performanță, această activitate dimineața devreme, în natură și cu tabieturile mele a fost extrem de binefăcătoare la nivel mental, emoțional și spiritual.
Ce am făcut mai exact, las scris aici în speranța că te va inspira și pe tine … iar eu voi putea reveni la acest text anul viitor ca să observ transformarea de peste an.
Bilanțul personal și de business de la jumătatea anului
Am început prin a-mi scrie din nou obiectivul vis – misiunea personală, De Ce-ul meu cel mai profund. Să contribuie la o lume mai bună. Să îi ajut pe oameni să se cunoască mai bine pentru ca apoi să poată acționa mai bine.
Am privit concret acțiunile pe care le-am făcut în această direcție în prima jumătate de an. Câți oameni am ajutat prin sesiunile de training, coaching/consiliere, prin grupurile de mastermind.
Am analizat ce păstrez pe lista de obiective de performanță pentru următoarele luni și cum pot face mai bine activitățile ce duc la îndeplinirea obiectivelor personale și de business.
Am privit resursele pe care le am în prezent și de ce te resurse am nevoie pentru ca misiunea mea să aibă impact pentru cât mai mulți oameni.
Am mulțimit și am exprimat recunoștință oamenilor faini pe care i-am cunoscut în tot acest timp și care au contribuit la cea care sunt azi.
Am re-contractat cu mine rezultatele pe care vreau să le obțin la finalul acestui an și care să fie aliniate cu obiectivele pe termen lung.
Am recitit tot ce am scris în agenda acum dar și în decembrie anul trecut, și acum doi ani…. Acest pas îmi arată încă o dată că rezultatele vin atunci când le vrei cu adevărat și acționezi pentru a le obține. Îmi reamintește să am încredere și răbdare…

Deși au fost 6 luni intense, provocatoare, frustrante și chiar haotice, am un sentiment de bine, de smerenie în față tuturor oamenilor care trăiesc conștient și asumat și se străduiesc să lase bine în urma lor. Să facă bine zi de zi chiar dacă asta este dificil.
Am avut ani mult mai buni decât acesta și cu toate astea azi mă simt mai recunoscătoare că niciodată, mai liniștită și încrezătoare.
Pentru tine cum a fost anul până acum? Ai nevoie de susținere pentru a-ți îndeplini obiectivele? Pot să te însoțesc pe drumul tău prin sesiuni de coaching sau într-un grup de mastermind pentru succes în afaceri.
Scrie-mi cu încredere dacă vrei detalii despre oricare din programele mele.
Te îmbrățișez cu drag!
Daniela Irimia, trainer & coach
email: daniela.irimia@femeiaindepenenta.ro
tel: 0724 837 869