În perioadele de criză, mulți oameni sunt nevoiți să iasă din zona de confort, din obișnuite, din tiparele comportamentale tradiționale. Crizele pot fi personale sau exterioare. De exemplu, multe femei își schimbă perspectiva asupra carierei și a vieții în general atunci când devin mame. În acea perioadă în care stau acasă cu bebelușul, au timp să își descopere mai bine valorile și să își dezvolte abilitați noi. Iar aceste schimbări interioare le face pe multe să își dorească o schimbare. Schimbare ce se traduce în a renunța la un loc de muncă fix, cu program și salariu previzibil, pentru a începe o activitate profesională ca freelacer sau chiar antreprenor.
O altă criză ce naște oportunități, este cea economică. În 2008-2010 unii angajați care și-au pierdut job-urile și-au încercat norocul în antreprenoriat. Parțial din nevoie, parțial din dorința de a deține controlul asupra viitorului lor profesional și financiar.
Acum, în 2020, avem de-a face cu o nouă criză. Una mai complexă în care suntem nevoiți să operăm cu schimbări fundamentale vis-à-vis de modul de a lucra, de a comunica și a relaționa. Ce a început ca o criză sanitară pare să se extindă într-o scriză economică și emoțională. Iar noi, oamenii, avem nevoie să acționăm diferit pentru a ne găsi un nou echilibru în această lume în continuă schimbare.
Și acum sute de mii de români și-au pierdut locul de muncă sau nu își mai pot face “meseria” ca înainte și au nevoie să facă schimbări din punct de vedere al carierei. Bineînțeles că o parte au ales sau vor alege antreprenoriatul sau freelancingul ca un nou stil de muncă și de viață.
Doar că trecerea de la angajat la antreprenor nu este așa de simplă pe cât pare la prima vedere. Pentru a dezvolta o afacere nu ai nevoie doar de abilitățile profesionale cu care operai ca și angajat. Ai nevoie de un fel diferit de a gândi și a acționa.
Ca să devii antreprenor ai nevoie de un fel diferit de a gândi și a acționa.

10 Diferențe intre angajați si antreprenori
Angajații caută siguranță, antreprenorii caută libertate
Și aceasta cred că este prima și cea mai importantă diferență între oamenii care aleg să rămână angajați, cu un program de muncă previzibil și un salatiu sigur, chiar dacă mai mic decât ar putea câștiga dacă ar munci pentru ei înșiși fie ca antreprenori fie ca freelanceri. Majoritatea angajaților au ca valoare siguranța pe când majoritatea antrepresorilor își asumă riscuri pentru ca valorizează libertatea.
Angajații fac “ce trebuie”, antreprenorii fac ce își doresc
Ca angajat trebuie să faci ce ți se cere. Ești angajat pentru a face o muncă anume, o mică parte dintr-un întreg la care lucrează probabil ați zeci sau sute de angajați. Antreprenorii își stabilesc singuri obiectivele și își planifică activitățile. În plus pot angaja oameni mai inteligenți și mai bine pregătiți decât ei, pentru a munci la atingerea acelor obiective.
Angajații dau timp pentru bani, antreprenorii dau valoare pentru bani
Majoritatea angajaților sunt plătiți cu o sumă fixă pentru un număr fix de ore muncite. Ei își vând timpul și cunoștințele pentru bani. Antreprenorii oferă valoare, oferă bunuri sau servicii pentru care clienții sunt dispuși să plătească. Un antreprenor nu oferă timp ci un “bun final” pentru care primește bani. Asta se traduce, de obicei, în mai mult timp liber și mai multă flexibilitate pentru antreprenor.
Angajații muncesc pentru alții, antreprenorii îi pun pe alții să muncească pentru ei
Cum am spus deja la punctul doi, angajații munesc pentru atingerea obiectivelor stabilite de antreprenori. Ei nu mai au timp să facă lucruri pentru visurile lor.
Angajații nu tolerează greșelile, antreprenorii învață din ele
Pentru angajați greșelile pot să îi coste locul de muncă și atunci se feresc de eșec și să încerce lucruri noi. Antreprenorii trebuie să experiementeze în mod constant pentru a evolua și a crește afacerea. Ei au o toleranță mai mare la frustrare și privesc eșecurile ca pe niște lecții.
Angajații pun banii pe primul loc, antreprenorii pun timpul pe primul loc
Spuneam că angajații dau timp pentru bani. Angajații muncesc pentru bani. Antreprenorii caută să câștige bani și timp. Antreprenorii văd direct corelația dintre bani și timp. Cu cât câștiga mai mulți bani cu atât pot cumpără mai mult timp liber pentru ei și familia lor.
Angajații muncesc eficient, antreprenorii sunt eficace
Atfel spun, angajații trebuie să facă cât mai bine ceea ce trebuie, pe când antreprenorii au că obiectiv să facă ceea ce trebuie pentru a obține profit, pentru a-și atinge obiectivele. Ei sunt în primul rând eficace, apoi eficienți. Fac mai intâi lucrurile potrivite, chiar dacă imperfect. Citeste si Fii eficace, înainte de a fi eficientă
Angajații caută beneficii imediate, antreprenorii caută beneficii pe termen lung
Angajații urmăresc o sumă de bani pe care o primesc lunar și apoi muncesc iar pentru altă sumă de bani și așa mai departe…. Antreprenorii fac investiții care le pot aduce bani abia este un an, însă pe o perioadă lungă de timp.
Angajații pot da vina pe alții, antreprenorii sunt direct responsabili de rezultatele obținute
Ca angajat, nu îți poți alege colegii și obiectivele de la muncă pot să nu fie atinse din cauze diverse. Poți să dai vina pe alții pentru insucces. Ca antreprenor nu ai pe cine da vina. Este responsabilitatea ta să îți faci o echipă bună, să îți faci un plan de acțiune realist, să fii flexibil, să înveți constant, etc … ca antreprenor trebuie să îți asumi atât succesul cât și insuccesul.
Angajații au de obicei un factor motivator extern, antreprenorii au motivatori interni
Majoritatea angajaților pot fi motivați cu bani, cu beneficii exterioare precum statut, poziție ierarhică, prime …. Antreprenorii au puternici factori motivatori interni și acestea sunt valorile personale: poate libertate, prosperitate, dezvoltare, creativitate, onestitate, contibutie, etc
Te ajută să ințelegi aceste diferențe de mentalitate dintre angajați și antreprenori, dar intrebarea rămâne! Cum facem trecerea de la angajat la antreprenor?
În ședințele mele de consultanță și mentorat încep prin a identifica valorile personale și credințele pe care clientul le are despre viață, bani, muncă. Apoi analizăm dacă obiectivul lui – adică începerea unei afaceri cat și ideea de afacere sunt aliniate cu valorile, creditele și misiunea personală. Dacă aici lucrurile arată bine, facem trecerea către abilitățile și comportamentele necesare pentru a avea succes în nouă direcție profesională. Și pentru dezvoltarea de abilități există azi sute de cursuri și cărți ce pot fi utile. Dar primul pas rămâne mentalitatea, felul în care un om vede lumea din jurul lui, cum vede munca și banii, cum își vede propriul viitor.
Scrie-mi dacă vrei sa lucrăm impreună 🙂 Daca vrei sa lucrezi singur, am creat un CURS ONLINE pentru antreprenori si freelanceri la inceput de drum! Vezi aici detaliile!
Cu drag,
Daniela Irimia ( Citeste aici mai multe despre mine )