Cu toată asertivitatea mea, cu empatie și înțelegere, cu abilitățile de comunicare lucrate și cizelate ani la rând, sunt momente în care emoțiile și agresivitatea mea cer să fie exprimate ca atare!
Sunt câteva subiecte care mă irita, sau cum spun în cursuri, “îmi apăsă niște butoate” și mă fac să aleg poziții ferme și uneori exprimate pasiv-agresiv. De ce? Pentru că acele idei și comportamente contravin grav cu valorile personale și credințele mele despre cum aș vrea să fie o societate, o comunitate, o relație….
Mă enervez când văd oameni incompetenți care se cred experți și se comportă ca și cum ar fi niște Zei.
Mă tem când aud sfaturi de genul “3 pași către succes” și nici un pas nu implică munca și asumare.
Sunt dezamăgită când prea mulți oameni insistă “să se informeze” din aceleași două surse (îndoielnice).
Mă înfurii când oamenii sunt nepăsători, ignoranți și indiferenți la ce se întâmplă în jurul lor.
Devin anxioasă când intru în contact cu oameni care insistă să rămână submisivi, rămân în poziția de victime orice le-ai spune și oricât ajutor le-ai oferi.
Acestea sunt manifestari ale comunicarii agresive!
Eu sunt un om de acțiune, sunt un om care gândește pozitiv, care este empatic și asertiv cea mai mare parte din timp. Am înțeles însă, că pentru unii oameni, asta nu ajută absolut deloc. Ei au nevoie să le vorbești așa cum au fost învățați și obișnuiți – în stil agrevis, dominator!
Când “de vorbă bună” nu merge, uneori este necesar să ridici tonul, să spui direct, clar, concis ce crezi și ce vrei! Recunosc că unori mai apelez la acest stil pentru că, pur și simplu, m-am săturat să fiu drăguță, ca să nu-i deranjez pe cei mai sensibili.
Dar știi ce? Cei “sensibili” sunt cei care nu merg la vot (deci sensibilitatea lor mă afectează). Sunt cei mediocri sau incompetenți care iau salarii pentru că alții muncesc de două ori mai mult. Sunt cei care nu își asumă calitatea vieții pe care o au, sunt cei care se victimizează și nu caută soluții pentru a evolua. Sunt cei care emit judecați de valoare și cred că dețin adevărul absolut!
Ei bine, eu nu vreau să fiu drăguță, ci utilă! Nu vreau să fiu “zână bună” pentru toată lumea! Vreau să trăisc într-o lumea mai bună, cu oameni mai buni! Și asta se va întâmpla cu implicarea noastră, a tuturor. Se va întâmpla cu curaj, cu asumare, cu educație și cu munca.
Cine crede că hoția, lipsa de educație, fuga de responsabilitate, vorbele goale și aroganța, lenea și prostia pot fi tolerate “ca să ne fie bine” … greșește! Și asta o spun răspicat și asumat. Te invit să recitești Când uitam să ne ajutăm unii pe alții…
Cu tristate,
Daniela Irimia, trainer pentru dezvoltare personala si profesionala