Curând ne luăm La revedere de la acest an …pentru unii fantastic de bun, pentru alții provocator… Ca să închid într-un mod conștient și asumat acest an, fac ceea ce fac de 15 ani, reprospectivă și planuri pentru noul an.
Pe mine mă ajută să integrez emoțiile, gândurile, evenimentele de peste an și să mă pregătesc emoțional și mental pentru următorul.
Mi-am creat de pe la 20 de ani un ritual în care fac restrospectiva anului care trece și setez obiective și rezoluții pentru noul an. Varianta pe care ți-o prezint acum este cea adaptată și perfectată de-a lungul timpului. Un mod mai înțelept și complex de a-mi lua la revedere de la un an și să pășesc cu dreptul în cel nou.
Fac acest exercițiu pe agenda nouă, pe care urmează să o folosesc în 2022 pentru planificarea și organizarea activităților. În acest mod am acces rapid și constant la ceea ce îmi notez acum, să pot evalua progresul, să revin la principiile pe care mi-am propus să le respect….
Pentru 2021 îmi notez:
- Concret ce am făcut. De exemplu am călătorit în 3 țări, am crescut cifra de afaceri cu 50%, am scris o , am ajutat 1400 de oameni prin cursurile mele, am slăbit 3 kg, am făcut sport constant, etc ….Deci aici este lista cu toate realizările importante de peste an.
- Ce lecții am învățat: De exemplu – să fiu mai perseverentă, că o comunitate te ajută să crești, am învățat că sănătatea fizică o impactează enorm pe cea emoțională, etc…. (acestea sunt lecții pe care le iau cu mine în noul an, conștientizări importante și utile pentru viitor)
- Ce las în urmă: Lenea, delăsarea, frica, boala, etc. Le scriu pe o foaie de hârtie pe care apoi o rup în bucățele mici mici și le arunc; sau poți să îi dai foc – ideea este de a distruge fizic și a “scăpa” de ele.
Pentru 2022 îmi notez:
- Lista de obiective SMART (maxim 5-7 obiective mari): Economii de x lei, dublarea cifrei de afaceri, lansarea unei cărți, o vacanță exotică, etc. Am scris aici cum să ne setăm obiective astfel încât să le îndeplinim.
- Principii de care să țin cont pe parcursul anului: îmi respect valorile, aleg curajul, focus pe obiective, păstrez echilibrul munca-familie, dezvolt oamenii, etc . Sunt un fel de rezoluții despre care am scris aici.
- Plan de acțiune trimestrial: în această etapă îmi scriu niște pași pe care ar fi bine să îi urmez în fiecare trimestru pentru a-mi putea atinge obiectivele. Aici se face strategia/ planul de acțiune concret, urmând principiul eficienței și eficacității.
Sunt curioasă tu cum procedezi? Ai o rutină, un ritual de final de an?
Dacă ai nevoie de suport pentru a face planificarea pentru noul an, scrie-mi cu încredere. Putem lucra împreună în ședințe de coaching sau poți să înveți singur din cursul Gestionarea timpului și stabilirea obiectivelor.
Cu drag,
Daniela Irimia, trainer & coach pentru performantă profesională