Lucrez cu sute de oameni anual, cu unii chiar de foarte aproape, în procese de coaching sau consultanță. Oamenii aleg să lucreze cu mine pentru că vor să își atingă obiectivele cele mai curajoase pentru cariera sau afacerea lor.
Conversațiile încep de obicei cu două întrebări, pe care ți le las și ție aici…
- Ce îți dorești să obții la finalul procesului de coaching?
- De ce este important acum, acest rezultat?
Și de foarte multe ori, se ajunge la “nu am suficientă încredere în mine” cu adăugiri de genul “nu sunt suficient de bună” , “nu știu cum să fac”, “nu știu să mă vând” … multe alte nu-uri.
De fapt, oamenii vorbesc despre stima de sine. Despre percepția lor despre sine, care nu este la un nivel optim.
Din experiența mea, lipsa de acțiune în orice domeniu, ține de nivelul slab al stimei de sine. Mintea conștientă își poate seta obiective mărețe, dar la nivel emoțional, individul se teme de eșecul (sau de succesul) pe care îl poate obține.
Pentru a începe să acționezi, ai nevoie de o bună planificare și de o și mai bună autocunoaștere. Când știi cu adevărat ce poți (și știi doar dacă testezi concret abilitățile) și resursele pe care le mai poți accesa (ajutor extern, bani, timp, suport emoțional, etc) începi să acționezi cu curaj.
O stimă de sine sănătoasă rezidă în a avea o perspectivă obiectivă, echilibrată asupra punctelor forte și asupra slăbiciunilor noastre.
Cum spun eu în cursuri, fiecare dintre noi avem paharul pe jumătate plin și pe jumătate gol. Avem și bune și rele, avem și lumină și întuneric.
Când cunoaștem și acceptăm toate părțile din noi, suntem cu adevărat asumați și încrezători. A fi obiectiv este o abilitate care se dezvoltă! Dar ea ar trebui să înceapă cu propria persoană.
Am creat un ghid, cu multe aplicații pe care, dacă le faci, obții un nivel mult mai bun al autocunoașterii obiective și implicit faci pasi spre consolidatea stimei de sine – click aici pentru detalii.
Când nu poți să te vezi pe tine obiectiv, nu mai vezi obiectiv pe nimeni.
Când nu poți să fii obiectiv, lași orice teama să te blocheze, ai impresia că “toți ceialalti” sunt mai buni decât tine, că “piața” nu este favorabilă, că “cineva” are ceva cu tine …
Probabil că 90% din limitările pe care le “avem” sunt de fapt …. auto-limitări!
O stimă de sine solidă necesita ca noi să privim limitele și vulnerabilitățile cu curiozitate, compasiune și curaj.
Din zona această putem începe orice proces de dezvoltare personală și profesionala. Să începi să fii blândă cu tine, să te susții, să ceri și să primești ajutor … aceste acțiuni te propulsează cu adevărat către obiectivele tale, indiferent că vorbim de succes în afaceri, câștiguri financiare mai mari sau o relație de cuplu plină de iubire și înțelegere.
Totuși, să fim realiști! Nu este nici ușor, nici rapid procesul de consolidare a stimei de sine.
O stimă de sine robustă la vârsta maturității se câștigă cu greu. Se naște din explorarea propriei creativități și a plăcerilor personale, din exersarea competențelor și consolidarea conexiunilor noastre, din implicarea în legături de prirtenie, intimitate și ajutorarea comunității.
Stima de sine crește doar în urma acțiunilor repetate, a micilor succese, a manifestării curajului personal de a spune ceea ce vrei să spui și a păstra tăcerea atunci când vrei să faci asta! Stima de sine devine tot mai puternică dacă trăim în acord cu valorile și prioritățile noastre cele mai profunde.
Acum 6 ani, când am demarat proiectul Femeia Independentă, am făcut-o cu acest obiectiv în minte și suflet – Să ajut femeiele să trăiască conform propriilor lor valori!
Acum 6 ani, când am demarat proiectul Femeia Independentă, am făcut-o cu acest obiectiv în minte și suflet – Să ajut femeiele să trăiască conform propriilor lor valori!
Azi, după sute de participante la cursurile mele, sute de cliente în sesiuni de coaching, mii de cititoare ale , mă simt tot mai motivată să continui contribuția mea.
Scrie-mi cu încredere dacă vrei să lucrăm împreună!
Daca ești freelancer sau antreprenoarea, te invit chiar în programul de mastermind care începe pe 25 septembrie. Garatat, încrederea ta în tine și în afacerea ta va fi mult mai înaltă după cele două luni de intalniri cu mine și alte cinci antreprenoare!
Cu drag,
Daniela Irimia, master trainer, performance coach, autor de carti
One thought on “Stima de sine, fundația oricărei reușite personale și profesionale”
Pingback: 5 Accesorii cu care sa faci o prima impresie buna | Gandeste Pozitiv