Când eram adolescentă aveam un citat preferat – “Singurul lucru constant în viață este schimbarea”
Și când ani de zile îți spui asta, ajungi să accepți ușor neprevazutul. Înveți să cauți părțile bune pe care le aduce noutatea. Te imprietenești cu incertitudinea și îți asumi responsabilitatea pentru starea ta de bine. Înțelegi că totul se schimbă, indiferent dacă nu faci ceva concret în direcția schimbării. Așa cum vremea se schimbă, se schimbă și Planeta, se schimbă totul în jurul nostru. Este una din legile lumii în care trăim.
Mai știu și că oamenii sunt diferiți. Unii acceptă schimbarea mai ușor, alții mai greu, în funcție de tiparul comportamental dobândit și moștenit. Unii sunt dependenți de rutină, alții sunt dependenți de adrenalină și schimbare. Dar am învățat că cei care reacționează cel mai bine în fața noutăților, cei care ies câștigători din provocările vieții, sunt cei care au găsit un echilibru între cele două extreme.
Mai știu că noi, oamenii, ne putem schimba, ne dezvoltăm constant și ne modificăm inclusiv creierul, nu doar comportamentul și corpul. Așa că putem învața și să acceptam schimbarea mai ușor. Putem învăța să funcționăm optim atât în rutină, cât și în schimbare.
Cum? Prin expunerea treptată la schimbări mici. Prin schimbarea perspectivei atunci când ești în mijlocul furtunii. Am scris aici La ce să te aștepți când îți asumi schimbarea.
Acum suntem cu toții în mijlocul unei furtuni, schimbări multe și profunde ne pun la încercare. O schimbare pe care nimeni nu o aștepta, pentru care nimeni nu era pregătit, pentru care nu avem lecții din trecutul personal. Și cu toate aceste trebuie să ne adaptăm. Dacă prețuim viața și dorim să continuăm, acum cu toții trebuie să acceptăm schimbarea și să facem din ea începutul unui nou fel de a fi.
Pentru ca Schimbarea implică noi modalități de a gândi, de a face și a fi
Cine va trece ușor peste toate acestea? Cei care sunt flexibili. Cei care acceptă că viața înseamnă schimbare iar singurii care își pot asigura bunăstarea sunt ei înșiși. Din orice criză, unii vor pierde, alții vor câștiga. Eu aleg să câștig, așa cum am câștigat și din criza financiară din 2008-2010.
Știți vorba aceia că înțeleptul își face vara sanie și iarna car? Ei bine…. Așa este și cu rezilienta la schimbarea. In vreme de siguranță și confort te provoci singur, puțin câte puțin, înveți, economisești, investești, te dezvolți pentru viitor. Iar viitorul se va dovedi bun pentru tine.
In vremuri dificile cauți confortul, echilibrul, siguranța. Și ghici unde le vei găsi… În tine! Exact acolo unde în vremuri calme nu ai investit. Pentru că hainele de firmă, mesele la restaurant și orele de muncă din weekend nu erau pentru tine, ci pentru alții.
Schimbarea are puterea de a ne îndreapta spre autodescoperire, acceptare, învățare și iubire. Acestea sunt “uneltele” cu care se gestionează schimbarea. Încă poți să te pregătești pentru ce urmează! Fă-ți timp să citești, să înveți, să îți dezvolți abilitați care te vor ajuta să ieși câștigător din toate aceste provocări. Vezi aici oferta mea de cursuri online.
Singurul lucru constant în viață este schimbarea! Împrietenește-te cu ea dacă vrei să făci pasul de la victimă la lider.
Cu drag, Daniela Irimia
PS: Aboneaza-te la newsletter pentru a citi si alte articole utile. In plus aflii prima cand lansez cartea de gestionarea a stresului la care lucrez acum!
[mc4wp_form id=”113″]